Scenarii pentru blocurile din perioada socialistă
Cartea MAGIC BLOCKS este acum disponibilă online. Descarcă fiecare capitol din carte.

descarcă aici intro
descarcă aici cap1.overview
descarcă aici cap2.activare
descarcă aici cap3.negociere
descarcă aici cap4.reabilitare
descarcă aici cap5.concluzii

Magic Blocks. Introducere.
Dezastre, oportunităţi, idei



Un oraş mare plin de blocuri de beton. Oamenii le numesc cutii sau uneori cutii de chibrituri.
Cutii pentru aproape 2 milioane de locuitori. Majoritatea acestor blocuri pun acum mai mult ca oricând problema identităţii pe care o oferă: te întrebi firesc dacă sunt sau nu parte a oraşului, dacă oamenii le simt ca oraş sau nu. Un background ca un film mut şi albnegru,
blocurile şi străzile Bucureştiului comunist au un umor şi o anume nostalgie rezultate din contraste, din urâţenia brută şi decăderea construcţiilor amestecate cu operaţiile vernaculare specifice mai degrabă unui sat, din suprapunerea unei arhitecturi serializate şi industrializate cu decoruri şi accesorii personale, din maşinile scumpe şi abandonul celor vechi, din mixajul social, neschimbat în prea mare proporţie de aproape 40 de ani. Un ochi atent ar putea extrage cu precizie ceva ce e aproape invizibil, şi mai ales neluat în seamă, o anumită frenezie şi energie care stau înlăuntrul, dar şi în preajma acestor cutii-blocuri magice, ceva ce seamănă cu normalitatea, dar şi cu dezastrul în aceeaşi măsură. Pe de
o parte dinamica socială, diversitatea, mixajul, densitatea care asigură un bun mers înainte; pe de altă parte un Babel al comunicării problemelor şi al lipsei de reguli. Nu există o coordonare a mişcărilor între autorităţi, locatari sau profesionişti. Problema e atât de mare încât pare greu să vorbeşti la unison despre ea, sau să ajungi la un fel de consens.
descarcă aici intro


De la proiectul totalitar, la piaţa imobiliară.
Evoluţii sociale, economice şi spaţiale ale ansamblurilor de locuinţe din perioada socialistă



Să punem problema. Dacă până de curând despre blocurile socialiste se discuta în termeni politici, identitari, sociali etc., şi ca despre un contramodel de locuire, în ultima vreme, odată cu criza şi mai ales odată cu începerea programelor naţionale de reabilitare, se vorbeşte parcă numai în termeni economici şi tehnici. Vom încerca să vedem ce se ascunde în spatele noţiunii globale de „bloc comunist”: categorii urbane şi arhitecturale, dar şi aspecte sociale şi economice ale situaţiei iniţiale şi ale evoluţiei în ultimii 20 de ani. Vom încerca să determinăm şi un set de caracteristici esenţiale şi, în consecinţă, de priorităţi de acţiune.

Modul de locuire ca efect al unui proiect totalitar
E foarte clar pentru oricine în România: la oraş, stai într-o casă veche sau într-un bloc vechi (deci, într-o construcţie antebelică) sau, dimpotrivă, într-o vilă nouă sau un bloc nou, deci într-o investiţie proprie sau o aşa-numită „dezvoltare rezidenţială” post-1989; la mijloc, între ele, blocurile comuniste, între 1947 şi 1989, adăpostind astăzi majoritatea populaţiei urbane şi având o imagine atât de specifică, încât au devenit unul dintre cele mai puternice simboluri ale regimului totalitar.
descarcă aici cap1.overview


Activare în centru.
Transformarea maidanelor din spatele cortinelor de beton în spaţii publice pentru oraşul vechi şi oraşul nou





După blocuri, oraşul istoric
Un oraş de blocuri răspândit ca o tumoare în oraşul vechi: în nici o capitală din fostul lagăr socialist (european) nu regăseşti ceva comparabil cu marile operaţii totalitare din anii ’70 şi ’80. Până atunci, Bucureştiul postbelic cunoscuse doar mici ansambluri staliniste, extinderea prin cartiere funcţionaliste, iar în centru, intervenţii punctuale. Radicalizarea regimului Ceauşescu a mers mână-n mână cu „modernizarea” oraşului istoric – de fapt, cu proiectul de înlocuire completă a acestuia cu un oraş de tip nou, colectiv şi omogen, instrument şi expresie a construirii unei noi societăţi.
Datorită dorinţei dictatorului de a obţine cât mai rapid noua scenografie, s-a început cu
demolări liniare de-a lungul unor axe principale (existente sau noi), urmate de construirea unor fronturi continue şi uniforme. Din fericire, pasul următor – avansarea cu demolarea şi reconstruirea în profunzime – nu a apucat să fie dus la capăt. De aceea, situaţia se prezentă azi sub forma unor cortine de beton de-a lungul bulevardelor, care ascund în spatele lor spaţii libere neregulate (porţiuni demolate şi rămase libere) 'şi o zonă centrală tăiată abrupt, de multe ori valoroasă şi aproape intactă. Densitatea este considerabilă,
spaţiul liber, extrem de redus.
descarcă aici cap2.activare


Negociere.
De la non-spaţiu public la curţi comune



Spaţiul tuturor, spaţiul nimănui, spaţii ale unora. O locuinţă nu e doar o clădire, ci şi terenul
pe care stă. Locuirea – fie ea şi colectivă – nu cuprinde doar construcţiile, ci şi un „spaţiu al lor”, diferit de cel pe care îl foloseşte toată lumea. Una dintre marile probleme ale cartierelor de blocuri e că nimeni nu s-a gândit la aşa ceva; şi nu prea o face nici acum, când discutăm de reabilitare. În prezent, (aproape) toate blocurile au fost privatizate. Tot terenul din jurul lor a rămas însă în domeniul public, conform conceptului iniţial. „Public” doar în sens strict legal, fiind vorba aici despre întinderi ambigue, din care locuitorii acaparează în mod individual sau în comun porţiuni. În efortul de a gestiona un teritoriu care evident le depăşeşte posibilităţile, autorităţile recurg la operaţii-standard – demolări
sau autorizări de garaje şi chioşcuri, locuri de joacă şi parcări – şi la un mijloc simplu,
acela de a îngrădi şi a scoate astfel din joc suprafeţe cât mai mari. Mii de kilometri de
gărduleţe definesc spaţii verzi intangibile, deci inutilizabile şi nelocuibile.
În acest capitol vom discuta un tip de abordare alternativă a spaţiului liber, care să permită transformarea non-spaţiului public într-un loc al unei comunităţi: o zonă semipublică, un tampon între spaţiul public general şi cel privat comun al blocului şi, mai departe, cel individual al locuinţei.
descarcă aici cap3.negociere


Reabilitarea blocurilor.
De la acţiuni disparate la un proiect coerent



Să le aruncăm în aer!
Cam aşa suna până nu demult prima reacţie a oamenilor când venea vorba despre reabilitarea blocurilor în care trăiau. De la instalaţii până la finisaje, toate li se păreau de nesuportat, dar ceea ce era cel mai greu era să ajungă la o înţelegere atunci când venea vorba despre reparat un acoperiş împreună, să pună interfon sau să-şi zugrăvească faţada. Raţiunea învinge întotdeauna, mai ales când nu poţi chiar să arunci în aer 70% dintre spaţiile de locuit ale Capitalei. Oamenii au nevoie să discute despre problemele comune şi să-şi stabilească reguli, lucru care e încă foarte anevoios, dar ceea ce-i mai important este
că România a demarat un program naţional de reabilitare care a început în martie 2009,
program ce le permite multora dintre aceşti oameni să-şi termoizoleze blocurile şi să
le schimbe faţa. Programul presupune o finanţare de 80% din partea statului, iar
asociaţiile de locatari trebuie să reuşească prin diverse formule (incluzând împrumuturi
bancare) să găsească cei 20%.

Mici şi mari probleme.
În viziunea autorităţilor şi acceptat de majoritatea oamenilor desigur, fiindcă are rezultate foarte vizibile şi clare, reabilitarea presupune termoizolarea cu polistiren a pereţilor exteriori, schimbarea tâmplăriilor existente (ce-i drept mulţi şi-au schimbat tâmplăriile aleatoriu, rezultând o diversitate de forme şi culori care au distrus arhitectura originală),
revopsirea faţadei. Neajunsurile majore ale acestui program sunt de mai multe naturi.
descarcă aici cap4.reabilitare


Concluzii.
Principii pentru o strategie de reabilitare

În primul rând, ar trebui să vorbim despre regenerare urbană şi de-abia în al doilea
plan, despre probleme tehnice. Tehnicile există, pot fi importate şi adaptate din alte
ţări care se ocupă de multă vreme deja de reabilitarea fondului din anii ‘60 –’70; montajul urbanistic, economic şi financiar trebuie însă să răspundă unei situaţii foarte specifice, caracterizată prin structura proprietăţii, diversitatea de situaţii şi localizări, lipsa unei culturi comunitare. Urgenţa unei acţiuni coerente este maximă. Degradarea construcţiilor şi echipamentelor (deloc influenţată de micile îmbunătăţiri individuale) şi, independent de
aceasta, scăderea accelerată a valorii din cauza amplasamentului şi a apariţiei noilor
ansambluri va duce la probleme economice (dispariţia unor valori, sărăcire, lipsa
posibilităţilor de reabilitare) şi, evident, sociale (ghetoizare şi apariţia “cartierelor problemă”
cu toate consecinţele ce decurg din aceasta). Strategii diferite pentru situaţii diferite
dat fiind faptul că masa de blocuri gri se compune de fapt dintr-o suprapunere de diferenţe spaţiale şi sociale. De fapt, nici nu ştim destul despre aceste cartiere. Este esenţială constituirea unei baze de date (structură socială pe cartiere, analiză economică, decupaje arhitecturale şi urbane, situaţii juridice) care să permită acţiuni ţintite.
descarcă aici cap5.concluzii

CARTEA Magic Blocks este editată de: Zeppelin
Editori: Ştefan Ghenciulescu, Constantin Goagea, Kai Vöckler
Design grafic: Cătălina Zlotea
Copyrightul imaginilor aparţine autorilor şi fotografilor