Pe măsură ce distrugerile patrimoniului arhitectural şi urbanistic al Bucureştiului avansează, se intensifică şi apariţia publicaţiilor dedicate oraşului. Fenomenul este explicabil, şi ţine nu numai de evocarea nostalgică şi de exorcizarea traumei produse de operaţiile totalitare din anii ’80, ci şi de dorinţa autorilor de a argumenta (explicit sau nu) faptul că Bucureştiul a avut şi are încă un patrimoniu valoros şi determinant pentru identitatea noastră, patrimoniu ce merită protejat şi promovat. Această afirmaţie ar putea părea evidentă; fapt este însă că majoritatea populaţiei (şi chiar şi o parte a elitelor) nu valorizează şi nu se raportează în mod afectiv la oraşul în care locuieşte. Starea proastă a clădirilor vechi, amestecul ubicuu de fragmente istorice şi de mari zone fără nici o valoare determină o imagine preponderent negativă: multora Bucureştiul le pare un oraş cu puţină istorie, fără un caracter deosebit şi din care nu poţi aprecia decât câteva străzi, cartiere, clădiri rămase. Ori, tocmai această lipsă de valorizare din partea societăţii devine unul din principalii factori care au justificat distrugerile din trecut şi care permit intervenţiile brutale din prezent.

Acestei stări de fapt, lucrările despre Bucureşti îi opun de cele mai multe ori evocarea unui trecut idealizat, a unui „Bucureşti adevărat” patriarhal, opus modernităţii şi care ar reprezenta spiritul oraşului.

Se poate însă argumenta că identitatea unui oraş nu este expresia unui trecut îngheţat, ci un proces, care ţine atât de forme arhitecturale şi urbane, cât şi de cele sociale, şi că diferenţele în raport cu alte oraşe nu înseamnă neapărat lipsa unei valori urbane autentice, ci  poate doar că ne aflăm în faţa unui alt tip de urbanitate.

În ceea ce priveşte lucrările ştiinţifice despre Bucureşti, acestea se încadrează de obicei în limitele unei discipline – cercetări arhitectural-urbanistice, istorice, sociologice, antropologice etc. şi, ca atare, se concentrează asupra unor aspecte precise, şi au o accesibilitate mai redusă. Până în prezent, nu se întrevede încă apariţia unor lucrări de dimensiuni mari şi cu caracter multidisciplinar, care să ofere o imagine globală şi să extragă calităţi esenţiale (atlase sau istorii urbane redactate de colective mari). În lipsa acestora, sunt, cred, necesare lucrări care să încerce descrierea unor fenomene dintr-o perspectivă trans-disciplinară şi care să fie accesibile unui public mai larg decât cel aparţinând domeniului propriu.

Este ceea ce îşi propune studiul de faţă. Scopul său nu este de a scrie încă o istorie a Bucureştiului, ci de a oferi o lectură riguroasă a unor elemente de identitate ale oraşului. Se încearcă depăşirea barierelor unei abordări arhitectural-urbanistice stricte, prin sintetizarea cercetărilor proprii şi ale unor lucrări din diferite discipline care studiază fenomenul urban.

Vorbind de identitate, nu te poţi limita la caracteristici obiective, ci trebuie să consideri şi imaginea unui loc. De aceea, lucrarea porneşte de la aprecierile şi clişeele obişnuite – „oraşul verde”, „îngrămădirea de sate”, „satul mai mare”, „oraşul contrastelor” şi altele de acelaşi gen – pentru a vedea ce se ascunde de fapt în spatele lor. Se urmăreşte construirea unei metode de cercetare, prin care să se definească prin ce e Bucureştiul altfel şi care ar fi calităţile esenţiale ce ar merita păstrate şi continuate.

Studiul exprimă o evoluţie care a pornit de la idei exprimate de autor pentru prima oară în timpul studiilor aprofundate, dezvoltate în cadrul doctoratului la Universitatea „Ion Mincu“ şi în mai multe articole şi proiecte de cercetare. Între timp, lecturii oraşului i s-a grefat şi propunerea unei metode de cercetare, având ca elemente centrale conceptele de limită şi transparenţă. Se porneşte de la cercetarea formei oraşului pentru a se ajunge la o interogaţie asupra existenţei unei culturi a locuirii specifice Bucureştiului.
Lucrarea se concentrează asupra ultimilor 200 de ani, iar oraşul este considerat nu doar în cadrul contextului românesc (ca în majoritatea cercetărilor de până acum), ci şi în cel regional, al unei urbanităţi sud-est europene şi, prin analize comparative, al caracteristicilor dezvoltării de tip metropolitan din Europa.

Dincolo de subiectul propriu-zis al cercetării – Bucureştiul, unul din scopurile demersului este de a defini o metodă de cercetare originală, transdisciplinară. Această metodă, care porneşte de la formă pentru a descrie apoi şi societatea ar putea servi şi altor obiecte de cercetare decât Bucureştiul.

Lucrarea este editată bilingv: română-engleză.
Cartea va putea fi comandată în curând direct de la serviciul de distribuţie şi abonamente al revistei Arhitectura. E: abonamente@arhitectura1906.ro. Preţ: 21 RON (TVA şi taxe poştale incluse).