Andrei Şerbescu de la ADN BA, Cosmin Pavel de la Abruptarhitectura şi Adriana Mereuţă X 25 de minute fiecare au vorbit la cea de-a 16-a ediţie a zeppelin despre gestul precis, atenţia la context şi lipsa de crispare şi despre cum ajungi să faci proiecte publicate în reviste internaţionale.
Vezi mai jos prezentările celor trei invitaţi din 1 octombrie 2009.

ANDREI ŞERBESCU, ADNBA.

ADNBA a fost înfiinţat în anul 2003 de către arhitecţii Andrei Şerbescu, Adrian Untaru şi Bogdan Săileanu (care a părăsit biroul în 2005), iar din 2009 s-a alăturat ca asociat şi Bogdan Brădăţeanu. Proiectul pentru extinderea Universitaţii Naţionale de Arte a obţinut premiul I la concursul naţional de soluţii din 2008.

EXTINDERE ŞI REMODELARE FUNCŢIONALĂ
SEDIUL UNIVERSITĂŢII DE ARTE BUCUREŞTI, STR. GENERAL BUDIŞTEANU 19
Concurs de arhitectură

Universitatea Naţională de Artă este una din instituţiile tradiţionale de educaţie ale capitalei, un reper important cu o istorie de seamă; ea se distribuie spaţial între mai multe sedii aşezate în zona centrală şi face parte dintr-un ţesut urban de o foarte ridicată complexitate. În acest context stratificat, bogat şi complicat, studiul locului şi al vecinătăţii a fost esenţial şi concluziile lui ne-au determinat ulterior soluţia.

Evoluţia sitului se caracterizează prin densificare gradată, realizată prin completare, extindere, suprapunere, alipire, intersecţie, reutilizare, înglobare, contopire, şi, mult mai rar, prin demolare. Acest mod de creştere prin adăugare a generat un alt fel de spaţii, crescute organic şi întreţesute fizic şi vizual prin suprapuneri şi transparenţă. Este o tipomorfologie specifică, cu o diversitate de spaţii intermediare, fiecare în sine o situaţie particulară de fructificare a condiţiilor dificile de sit, o materializare a parametrilor specifici unei perioade anume. Propunerea noastră se înscrie în această linie de creştere, este un alt moment al aceleiaşi evoluţii, în care închiderea şi suprapunerea nu exclud permeabilitatea şi viaţa interioară intensă. Clădirile propuse nu pot exista fără celelalte obiecte ale sitului şi fără spaţiul ce le uneşte. Evoluţia organică a materiei construite generează raporturi de simultaneitate, ambiguitate şi interdependenţă între obiectele diferite adăugate în timp.


 
Această alcătuire urbană fragilă şi complicată, semnificativă mai ales pentru dimensiunea cotidiană, reclamă un alt tip de percepţie. Modul de apropiere şi, implicit, de însuşire, porneşte aici nu atât de la latura vizuală, cât mai ales de la cea intuitivă, tactilă, auditivă, olfactivă, printr-un contact senzorial diferit, sinestezic, mai intim, mai sensibil şi mai fertil.

Orientarea este ocrotită aici de celelalte simţuri. Arhitectura se măsoară cu pasul, auzul, mirosul, pipăitul, gustul, intuiţia. Percepţia ambivalentă generează o abundenţă de semnificaţii, dintre care primul strat, cel senzorial, este de multe ori cel mai fertil.

Valorile deja acumulate în substanţa sitului devin şi mai preţioase dacă sunt sugerate, şi nu oferite deplin. Mizând pe căutare şi pe bucuria descoperirii, se potenţează astfel miezul semnificativ şi se nuanţează percepţiile individuale. Apropierea, intimitatea, emoţia ţin de detalii, de scara umană, de unghiuri neobişnuite, de cornişe şi masa de aer modelată de suprafeţe, de cadrele inedite construite, de arbori, păsări şi cer.



ADRIANA MEREUŢĂ
În anul 2007 activam într-o organizaţie de artă publică. În primăvara aceluiaşi an i-am cunoscut pe cofondatorii Bucharest Bienale în timp ce aceştia erau în cautare de spaţii ce urma să deservească evenimentele paralele din cadrul bienalei din 2008.
În 2008 mi-au spus despre acest spaţiu pe care unul din sponsorii bienalei – partener privat al Pavilionului, l-au pus la dispoziţia acestuia. Locaţia  - P-ţa Victoriei  - este foarte importantă şi puternică şi serveşte exclusiv discursului socio-politic din perspectiva culturală a Pavilionului.

Am lucrat pe un spaţiu a cărui funcţiune – la momentul preluării lui de către Pavilion – era aceea de sediu de bancă, la parterul unui bloc comunist şi a trebuit să răspund, pe rând, conceptului Pavilionului ca spaţiu independent de cercetare şi producţie a vizualului şi apoi necesităţilor de ordin funcţional.
Şi pentru început,  primul gest fizic a fost acela de relaxare a structurii comuniste, relaxare oferită de simplitatea şi curăţenia formală.

Conceptul şi intenţia a fost decuparea în verticala domesticului continuu şi detaşarea unor volume, fără a ieşi din planul faţadei.
Look-ul monochrome urma să asigure tranziţia fizică şi socială între o structură ''controlată'' a realului şi cea mult mai vastă, abstractizată deci esenţializată a fenomenelor artistice, ce aveau să aibă loc în spaţiul Pavilionului.







Spaţiul cu funcţiuni multiple - performance, expunere sau lecture gravitează în jurul unui volum central numit şi Ressource -room a cărui funcţie plus este aceea de adăpostire a unei ''non-arhive''. În extrema opusă intrării se află zona de birouri împreună cu celelalte spaţii-anexă necesare funcţionării. Contextul în care am operat este localizat prin persistenţa tavanului aparent, cu mărturii ale perioadei de construcţie - ziare şi cofraje uitate în planşeu.
Trebuie  să amintesc de faptul că planul iniţial, aşa cum l-am conceput, cuprindea 2 elemente mobile – pereţi şi mobilier. Faptul că acestea pot fi permise încă în spaţiu reprezintă şansa şi potenţialul Pavilionului şi ideea unui design ca proces.







AbruptArhitectura este un studio de arhitectură format în 2007 de către Cristina Constantin şi Cosmin Pavel.
AbruptArhitectura îşi propune un discurs centrat pe tema regăsirii toposului domestic, a familiarului în spaţiul construit.
AbruptArhitectura încearcă să abolească dictatura clişeului architectural, lasând deschisă manifestarea spontanee a locului, a omului, a cuvântului.

Centrul comunitar Gheţar – Gârda de sus, Alba
concurs de arhitectură – premiul I

Propunerea amendează încă de la început posibilitatea plasării pe teren a unui volum unic care ar contrazice prin prezenţa sa opresivă caracterul domestic şi rarefierea specificâ aşezărilor din zonă.
Opţiunea noastră se îndreaptă către imaginea şi scara unei comunităţi de piese care prin dislocare şi răspândire să fie capabile să intre în logica prezenţei umane în acest teritoriu.

Centrul comunitar devine nu atât o clădire, cât mai degrabă o comunitate în sine, compusă după modelul unei aşezări.
Această tranziţie de imagine – casă-ogradă-cătun ţine de fapt de principiul structurant al fenomenului de identificare.
Orice formă de locuire se amprentează cu atributele pregnante ale sitului în care apare, iar acesta la rândul său cedează specificitate, facând-o să fie unică în apariţia sa, prin însăşi satisfacerea unui model preexistent.



Cele patru corpuri ce intră în compoziţia ansamblului sunt ţinute împreună ca într-o ogradă de limita fermă a gardului de piatră, generând un spaţiu exterior mişcător şi neaşteptat, cu locuri largi şi treceri. 

Amplitudinea categorică a acoperirilor construcţiilor din zonă a fost principalul element de prestanţă arhitecturală şi de reper vizual transferat proiectului propus.
Cele patru “căciuli” ce acoperă zone diferite ca dezvoltare şi funcţiune sunt infuzate cu valoare plastică şi se reinventează în cadrul discursului general.



Dimensiunea pronunţat ascendentă a acestora este pusă în valoare prin practicarea unor “ceruri ridicate”, sala, zona cea mai dezvoltată a clădirii este disimulată către exterior prin împărţirea sa în două părţi cărora le corespund două dintre “căciuli”, articulate printr-o trecere plată.

Spaţiul sălii, dezvoltat pe toată înălţimea acoperirii, scapă prin aceste “guri de lumină”. impregnat cu o dimensiune celestă el se constituie ca miez adunător al vieţii comunităţii.
înălţimea de sub căciulă sălii mari este accesibilă prin intermediul unor păsărele şi rampe plasate la diferite cote, comunicând cu spaţiul exterior al curţii înălţate.



Materialitatea se doreşte a fi una simplă şi riguroasă.  Aproape univocă acoperirea şi peretele, o haină ce îmbracă întregul în lăturoaie de stejar decojite şi uşor arse.



5 garaje = 1 casă
locuinţa pe pământ din 5 garaje din beton prefabricat tip « granitul »



Un produs de serie, anonim este deturnat de la funcţia sa iniţială şi investit cu o vocaţie sensibil umană. Genericului garaj auto din beton prefabricat i se deschide o cale a devenirii, transformându-se din obiect-conţinător în obiect-adăpostitor.

Organizatori: Asociaţia Zeppelin, revista Arhitectura, KLUDIstudio
Sponsor: KLUDI
Susţinător al evenimentului: DULUX

Partener: Cărtureşti